Blog

mai16

Situat in Carpatii Meridionali, Judetul Hunedoara, Parcul National Retezat are o suprafata de 54400 ha si o altitudine cuprinsa intre 800 si 2509 m.

Parcul a fost infiintat in anul 1935 pe suprafata initiala de 100 de kilometri patrati a fostului domeniu de vanatoare detinut de Casa Regala. Caprele negre erau protejate inca de pe atunci, pentru a fi apoi vanate, motiv pentru care de la inceputul veacului trecut fusesera stabilite zone in care pasunatul era interzis.

Parcul National Retezat – Carpatii Meridionali.

Parcul are statut de arie naturala protejata de interes national si international iar din 1979 este cunoscut ca Rezervatie a Biosferei. Odata cu constituirea Parcului National Retezat s-a urmarit protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic faunistic, hidrologic, geologic, paleotologic, speologic, pedologic si peisagistic.

Anul trecut, Consiliul Europei a acordat Parcului National Retezat „Diploma de Excelenta pentru Arii Protejate“. Incepand din anul 1999, parcul are administratie proprie, din 2004 a devenit membru al Fundatiei Pan Parks iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reteaua ecologica europeana Natura 2000, in vederea conservarii habitatelor naturale si a speciilor de plante si animale salbatice de interes comunitar.

mai16

Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.

Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): Zarmizeghéthousa SarmiregSarmizge (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz SarmazegeSarmizege  etc. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină.

După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.

Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea de asemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.

Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 – 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădește o suprafață de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafață de 3 km, o întinsă așezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, din același punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta amintită anterior printr-un drum pavat. Nu se știe dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilităților și nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme și dimensiuni diferite. Ies în evidență un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.

Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin țevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea Dacică avea un standard înalt de viață.

mai16

Mănăstirea Prislop reprezintă, de aproape șapte secole, unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania, biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, fiind declarată monument istoric.

În spaţiul originar şi încărcat de istorie al poporului nostru – Țara Hațegului, Sfântul Nicodim a ctitorit Mănăstirea Prislop, la 13 km de Haţeg. Conform Wikipedia, ”în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. În 1948 starețul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București. S-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.”

Torturat și „vânat” de către securitate până la sfârșitul vieții, Părintele Arsenie Boca este considerat a fi al treilea ctitor al actualei mănăstiri deoarece, în toți anii cei 41 de ani petrecuți aici a pictat fresce și icoane deosebit de valoroase astăzi, a reorganizat viața de obște și a redat mănăstirii strălucirea și frumusețea de care se bucură astăzi mii de credincioși veniți chiar și de peste hotare.

Periodic, se organizează pelerinaje la Manastirea Prislop. De foarte multe ori, in zona sunt probleme cu cazarea, astfel incat Arsenal Park devine, prin apripiarea fizica si prin servciile oferite, o alternativa interesanta de cazare pentru pelerinii manastirii.

mart.18

CASTRUL REGAL

Prima fortificatie de piatra de la Hunedoara, a fost datata de majoritatea cercetatorilor însecolul XIV (Gheorghe Anghel), desi exista specialisti care atribuie castrul regal primei jumatati a secolului XV (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu). Aceasta prima fortificatie avea o forma elipsoidala, cu capetele de nord si sud ascutite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic si piatra de râu, direct pe stânca nativa. Cercetarile anterioare primului razboi mondial au aratat faptul ca în zona nordica au existat doua încaperi de forma triunghiulara, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceza si germana a secolelor XIII-XIV.

CASTELUL DIN SECOLUL XV

Ioan de Hunedoara initiaza, dupa 1440, constructii de mare amploare vizând transformarea cetatii într-un castel, prima etapa cuprinzând ridicarea a doua curtine în jurul vechii cetati, construite din blocuri de calcar dolomitic, prevazute cu creneluri la partea superioara. Aceste ziduri de curtina erau flancate de turnuri circulare si rectangulare, primele constituind o noutate pentru arhitectura militara a Transilvaniei secolului XV. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), cu exceptia turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevazute cu un parter din zidarie plina, urmat de doua niveluri, cele de la partea inferioara fiind utilizate ca si camere pentru puscasi iar cele de la partea superioara ca si zone de locuit si/sau zone de aparare. De notat faptul ca turnul Capistrano cuprinde singurul semineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de aparare si este pictat în fresca la exterior cu motive geometrice si guri de tragere, cu corespondente tipologice în spatiul german.

Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului (turnul vechi de poarta, turnul nou de poarta) erau prevazute cu intrari carosabile si niveluri de aparare, gândite atât pentru arme cu coarda cât si pentru arme de foc. Intrarile propriu-zise în castel se faceau prin intermediul unor poduri, sustinute de piloni de piatra, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.

Un punct de interes în castel îl reprezinta fântâna, sapata în spatiul dintre curtina veche si cea noua.

Se admite, în general, faptul ca prima etapa de constructie a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de Hunedoara devenit guvernatorul regatului Ungariei, modifica planurile de edificare ale castelului, în sensul cresterii ponderii constructiilor civile.

 

Una dintre cele mai interesante constructii datate în aceasta perioada o reprezinta capela, plasata pe latura estica a castelului. Nava de forma dreptunghiulara, este precedata de un pronaos, deasupra caruia este sprijinita pe stâlpi hexagonali o galerie cu tribuna. Particularitatile constructive ale altarului, regasite la alte constructii ecleziastice din zona sunt legate de arhitectura gotica locala.

Palatul propriu-zis, amplasat pe latura vestica, este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei si scara spirala si reprezinta un exemplu unic în spatiul transilvanean de arhitectura civila de un rafinament ridicat. Ambele sali au un plan dreptunghiular, fiind divizate în doua nave cu cinci piloni octogonali din marmura, cu nervuri în cruce si console ornamentate, cu chei de bolta în stil gotic, faza târzie. Functionalitatea acestor sali ne este sugerata de corespondentele tipologice din mediul teuton, respectiv de sala de mese la ocazii festive pentru Sala Cavalerilor si de sala de festivitati pentru Sala Dietei. O nota distincta este data de amplasarea pe partea vestica a salii Dietei a unei galerii cu burdufuri, sprijinita pe console, element unicat pentru arhitectutura civila transilvaneana, cua analogii în spatiul german.

O alta constructie unica de factura militara este reprezentata de galeria si turnul Nje Boisia (Nu te teme), denumire impusa probabil sub influenta mercenarilor sârbi, aflati în garnizoana castelului. Turnul propriu-zis, alcatuit din 5 niveluri de aparare, este prevazut cu deschideri pentru arme de foc. Legatura cu castelul este asigurata prin intermediul unei galerii suspendate, lunga de peste 33 m, galerie ce se sprijina pe stâlpi masivi, din calcar dolomitic.

A doua faza de constructie înceteaza o data cu moartea lui Ioan de Hunedoara si cu începerea luptelor pentru ocuparea tronului regatului maghiar. Probabil ca, dupa 1458, se initiaza lucrari, în zona nordica a castelului, rezultând asa numita aripa Matia, compusa din logii, pictura cu subiect laic existenta aici fiind un unicat. Se admite, în general, faptul ca finalizarea lucrarilor la castel înceteaza în jurul anului 1480, monumentul fiind comparabil cu castelele din vestul Europei, prin amploare si fast.

CASTELUL ÎN SECOLUL XVI

De aceasta perioada se leaga putine constructii civile, identificate în zona turnului vechi de poarta cu ocazia ultimelor lucrari de restaurare.

CASTELUL ÎN SECOLUL XVII

În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen, modifica în spiritul vremii, parti din castel, modificari dictate atât de necesitati civile cât si militare. Se construieste pe latura estica, peste fundatii mai vechi, un corp de cladire, denumit Palatul mare dinspre oras, compus din doua niveluri, respectiv camere de locuit si o sufragerie. Tot în plan civil, Sala Dietei este reamenajata, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatra, si compartimentarea ei, rezultând încaperi cu functionalitati diverse. De mentionat este faptul ca la primul nivel, rezultat în urma acestei interventii, se pastreaza urmele unei picturi în fresca, ce prezinta nobili si reprezentari de fortificatii ale vremii. Si aspectul interior al capelei a fost modificat substantial în vremea lui Gabriel Bethlen. Astfel, sunt înlaturate boltile gotice, ferestrele sunt trasformate într-unele rectangulare prin îngroparea partii lor superioare în molozul de egalizare din pod; de asemenea este deschis un pasaj de legatura între aripa Bethlen si aripa Matia. Lucrarile de factura militara sunt reprezentate de construirea Turnului Alb si a Terasei de Artilerie. Turnul mentionat este de forma semicirculara, prevazut cu 3 niveluri de aparare, sprijinite pe bârne de lemn si deschideri pentru arme de foc. Terasa de artilerie functiona ca o platforma deschisa pregatita pentru arme grele de foc.

Tot în secolul al XVII-lea se construieste curtea exterioara (curtea husarilor), spatiu care adapostea locuintele administatorului, ale functionarilor, casa ogarilor si depozitele pentru hrana si fânat.

CASTELUL ÎN SECOLUL XIX

Acest moment coicide cu derularea celor mai importante lucrari de restaurare în castel în paralel cu constructia fatedei palatului mare dinspre oras si a acoperisurilor actuale, acoperite cu tigla glazurata, mult mai înalte decat cele originale. Terasei de artilerie i se adauga un sir de creneluri si un turnulet de supraveghere, cu scopul cresterii gradului de atractivitate a monumentului. Tot acum o serie de elemente decorative din piatra sunt înlaturate si înlocuite cu piese noi, dupa regulile specifice acestei perioade istorice.

mart.17

Cetatea Devei este considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medivale din Transilvania. A fost stăpânită de voievozi, de principi, de conti şi de ducese. A fost dată în dar, vândută sau bombardată. Fiecare a lăsat ceva în urma sa. Mai un zid de de apărare, mai o încăpere, mai o sală de bal sau chiar au extins cetatea cu un etaj întreg. Şi-au dorit ca ea să nu fie utilizată doar pentru apărare şi întâlniri ocazionale, ci să servească drept locuinţă. Nu una austeră, ci una de lux.

Astăzi, ruinele sale sunt vizibile de la depărtare, graţie poziţionării sale strategice, pe un vârf de deal care domină Valea Mureşului şi principala arteră de legătură a României cu centrul şi vestul Europei. Cetatea a fost ridicată în secolul al XIII-lea, dar urmele de locuire sunt mult mai vechi: există descoperiri care datează din neolitic sau epoca bronzului. Prima menţiune documentară care face referire la Cetatea Devei datează din anul 1269

mart.14

Complexul termal situat in statiunea Geoagiu Bai – antica Germisara, statiunea balneara cea mai importanta, mai bine organizata si, ca urmare, mai frecventata de romani de pe teritoriul actual a Hunedoarei – datat in secolele II – III este unic in lume prin prin modul de organizare si amenajare a bazinelor, precum si al inventarului mobil descoperit aici -opt placute votive din aur.

Despre importanta de atunci a bailor si a intensei lor vizitari ne vorbesc numeroasele urme arheologice pastrate peste veacuri: vechi edificii, bazine pentru bai, inscriptii si statui dedicate zeilor tamaduitori, unele descoperite chiar pe locul actualelor instalatii balneare. Dintre monumentele cioplite in piatra, aflate aici si pastrate in incinta bailor sau in muzeele din Deva si Orastie amintim grupul statuar reprezentand divinitatile tamaduitoare Aesculap si Hygeea, ale caror imagini ( insotite de sarpe in cazul nostru incolacit pe un baston), simbolizeaza pana azi stiinta farmaceutica si medicala.

Un alt monument, de asta data o inscriptie, e dedicata de P. Furius Saturninus, guvernator al Daciei pe la anul 161 e. n. Acest inalt functionar, oaspetele de seama al bailor, venind la izvoarele termale binefacatoare de la Germisara, pentru a-si cauta de sanatate, consemneaza acest fapt prin ridicarea monumentului zeilor protectori Aesculap si Hygeea, ca multumita pentru insanatosirea sa.

Calitatea si numarul mare al vizitatorilor din acea vreme la baile Germisara ar putea fi ilustrate si cu alte exemple, oferite de numeroase documente arheologice.